Fă următorul pas în carieră cu resurse, cunoștințe noi și suportul nostru care te vor ajuta să-ți atingi toate obiectivele profesionale.

Facebook marketing: Ghid pentru începători

În prezent, internetul abundă de sfaturi privind utilizarea Facebook pentru o publicitate de succes și marketing eficient. Deși multe dintre ele sunt utile, la fel de multe sunt și subiective. Ele pot fi importante pentru un anumit tip de clienți, în anumite situații, dar nu trebuie să fie o regulă. 

Strategii de marketing pe facebook

În dorința de a ajunge la sfaturi și moduri cât mai bune de a obține rezultate excelente, portalul AdEspresso a analizat peste 37.000 de anunțuri pe această rețea de socializare. 

În cercetările lor, s-au concentrat pe text, titlu și descrierea link-ului, analizându-le pe baza lungimii, sentimentelor pe care le stimulează, precum și a tipului de cuvinte folosite. De asemenea, au analizat și apelurile la acțiune folosite legat de aceste anunțuri, respectiv cum cresc agenții de publicitate interesul utilizatorului pentru produsele și serviciile sale cu ajutorul acestui conținut. 

Pe de altă parte, analizând mai pe larg, Carol Carlson, expert în marketing în cadrul companiei Scoro, a dat sfaturi, pentru același portal, privind crearea campaniilor de succes și generarea intereselor de utilizator, aplicabile întotdeauna și peste tot. 

Dacă vă interesează Facebook marketing pe voi sau pe clientul vostru, ghidul pentru începători bazat pe descoperirile portalului AdEspresso privind crearea anunțurilor, precum și pe baza practicilor de marketing verificate de Carol Carlson, vă va ajuta să pășiți și singuri în lumea publicității pe această rețea de socializare populară. 

Cum să creați un anunț bun?

Începutul ghidului vă va învăța cum să optimizați conținutul vostru pentru Facebook. 

Pe această rețea de socializare există 3 câmpuri rezervate pentru conținutul textual. Este vorba despre titlu, text principal și descrierea deasupra linkului la vizualizarea știrii (News Feed). La crearea prezentării, țineți cont că mulți utilizatori vor viziona anunțul vostru pe telefon. De aceea, cunoașterea bazelor marketingului mobil este un element foarte important.

Nu scrieți titluri mai lungi de 5 cuvinte 

Indiferent dacă credeți sau nu, față de multe alte tipuri de anunțuri care cer titluri mai lungi, cele mai populare titluri luate în considerare în analiza menționată au conținut numai 5 cuvinte. Așadar, când vine vorba de Facebook, mai puțin înseamnă mai mult.

Când creați un conținut textual pentru anunțul vostru pe Facebook, încercați să faceți asta cu cât mai puține cuvinte. Textul ar trebui să fie clar și fără ambiguități. 

Cercetările au arătat că 5 cuvinte sunt suficiente pentru o prezentare clară a ideii unui anunț. Agenții de publicitate care folosesc titluri lungi riscă să piardă focusul și interesul utilizatorilor. 

Astfel, de exemplu, anunțul intitulat „Video Game Testers and Designers” (în traducere liberă) „Peste 9.730 de dolari subvenții federale disponibile pentru oricine dorește să se întoarcă la școală și să devină designer de jocuri video” avea prea multe date. Ceea ce trebuia să fie în text a supraîncărcat titlul, așa că acest conținut, altfel interesant, a fost printre reclamele cel mai slab clasate.

Lungimea ideală pentru descriere este de 18 cuvinte, iar textul principal nu ar trebui să fie mai lung de 14 cuvinte 

Cercetările au dovedit că lungimea ideală a unui text în descrierea link-ului este în jur de 18 cuvinte. Această secțiune ar trebui să prezinte ideea cât mai clar și mai concret. Anunțurile pe Facebook nu sunt ieftine, așadar acestea nici nu prezintă locul pentru experimente și poveste lungă.

În loc de asta, scrieți un text clar și plăcut care va atrage atenția oamenilor. Nu vă suprasolicitați cu finalizarea vânzării în această etapă. Ideea este de a-i inspira pe utilizatori să dea clic pe link. Abia când ajung pe pagina voastră oferiți-le posibilitatea de a afla mai multe despre voi și despre serviciul vostru, respectiv despre produs. 

Același lucru este valabil și pentru textul principal al anunțului. Este suficient ca mesajul să aibă 14 cuvinte.

Folosiți cuvinte care fac anunțurile să sară în ochi 

Dacă vreți ca anunțurile voastre să fie de neuitat, încercați să introduceți în ele unele dintre cuvintele de mai jos:

 „Voi” – acest cuvânt puternic arată utilizatorilor că vă gândiți la ei. Adresarea către utilizatori este un nivel minim de individualizare, care nu ar trebui să lipsească din anunțul vostru. Cu cât este mai multă individualizare, cu atât este mai bine. Creierul nostru se activează în mod special când ascultăm sau ne gândim la noi înșine. 

„Gratuit” – de regulă, oamenilor le place tot ce este gratuit. „Gratuit” este cuvântul magic pentru fiecare consumator. Potențialilor voștri clienți le veți atrage ușor atenția dacă includeți acest cuvânt magic în text sau în titlul anunțului. 

„Deoarece” – curiozitatea și nevoia de răspunsuri este înnăscută în natura umană. Toți punem permanent întrebarea „de ce?”. Tocmai de aceea fiecare „pentru că” este foarte important. 

„Imediat” – trăim în vremurile când cele mai noi serii TV pot fi vizualizate la cerere, iar produsul comandat azi este livrat deja mâine. În prezent, utilizatorii s-au obișnuit să primească imediat ce doresc. De asemenea „Imediat” dă sentimentul de siguranță. Totodată, cercetările psihologice au arătat că atunci când consumatorilor li se oferă un produs sau un serviciu imediat, creierul reacționează rapid și violent. 

„Nou” – modul potrivit de a arăta că oferiți ceva actual, avansat și proaspăt. O soluție nouă, un produs nou, o metodă nouă. Acest cuvânt are un efect puternic și rămâne mult în mintea consumatorului. 

Publicitate pe Facebook prezentată pe telefon

Includeți întotdeauna în anunț și invitația la acțiune

Butonul pentru apel la acțiune, așa-numitul CTA, în anunț îi ajută pe utilizatori să facă pasul următor în procesul de achiziție sau atingerea unui anumit obiectiv specific. Cu o invitație clară la acțiune, ei vor ști cum să obțină mai multe informații despre produsul vostru, cum să se înscrie pentru serviciu, de unde să descarce ebook-ul, aplicația sau jocul oferit. 

Desigur, apelurile la acțiune sunt diferite și nu se aplică la fel. Dintre cele care sunt disponibile pentru agenții de publicitate pe Facebook, analiza a arătat că doar câteva se folosesc cu succes. 

În mod categoric, cel mai mult se folosesc butoanele „Vezi detalii” (34,2%),apoi „Cumpărați” (30,7 %), „Înscrieți-vă la…” (22,6%). Pe de altă parte, mult mai puțin se folosesc apelurile pentru descărcare („Download”), rezervarea de călătorii („Rezervați biletul” / „Rezervați hotelul”) etc.

Creați o pagină de destinație pentru anunțul vostru

Anunțul pe Facebook ar trebui să promoveze ceva specific. De exemplu, acesta poate fi un produs, serviciu sau noutate. Rețineți că scopul vostru nu este doar de a aduce vizitatorii pe pagina voastră, ci să le stârniți interesul pentru un anumit lucru. 

Pe lângă asta, anunțurile voastre ar trebui direcționate către publicul specific căruia îi veți oferi ceva unic – exact ceea ce le trebuie. De aceea, nu legați anunțurile la profiluri de pe alte rețele de socializare sau pagini principale. Faceți ca pagina de destinație să fie una care să coincidă cu descrierea din anunț. 

Cercetările au arătat că 69% dintre anunțurile de pe Facebook duc către o anumită pagină. De aceea, străduiți-vă să creați o pagină către care duce anunțul, astfel încât aceasta să corespundă cu anunțul la nivel de conținut și aspect. 

Acestea au fost principalele trucuri la care s-a ajuns prin analizarea unui număr mare de anunțuri. Vă vor ajuta la crearea primelor anunțuri, iar voi trebuie să experimentați și să ajungeți la cunoștințe noi. 

Cum să creați campanii Facebook de succes și să ajungeți la publicul vostru?

În continuare, urmează recomandările lui Carol Carlson pentru crearea unor campanii Facebook memorabile. 

Profitați de sărbători și evenimente importante pentru crearea anunțurilor distractive și comice


Sărbătorile și evenimentele mari, precum campionatele sportive extraordinare sunt șansa pentru promovarea produselor sau a serviciilor.  

Un bun exemplu este campania companiei Snickers, care de Halloween a conceput un ambalaj special pentru produsul său, alături de o campanie specială pentru Facebook. Cu imagini plăcute și mesaje comice, au combinat sloganul și evenimentul. 

Astfel de reclamă se poate folosi doar de Halloween, dar datorită conținutului distractiv, acest tip de anunț stârnește emoții plăcute publicului. Astfel, provocarea ajută oamenii să facă legătura dintre această ciocolată și sărbătoare. 

Când creați anunțuri de sezon pentru campanie, încercați să legați evenimentele sau sărbătorile cu produsul vostru. Astfel, veți lăsa impresia de brand grijuliu și atent. 

Oferiți ceva gratuit în schimbul unui abonament 

După cum s-a spus deja, cuvântul gratuit aduce cu sine o anumită magie. Faptul că oferirea de suplimente gratuite poate fi o bună strategie, o arată una dintre campaniile Facebook de succes ale companiei Amazon. Ei au oferit clienților, complet gratuit, cele mai noi cărți audio. Rezultatul a fost un număr imens de conturi noi deschise pe Amazon. Tuturor utilizatorilor noi le-au fost oferite imediat informații despre alte titluri interesante din ofertă. 

Astfel, campania a atras adevărații cumpărători – pe cei cărora le plac cărțile, dar și pe cei care din motive de sănătate sau de afaceri nu au posibilitatea să citească, ci mai degrabă ascultă.  

Testați diferite lungimi de text în anunțuri

După cum a fost menționat, o anumită lungime pentru titluri și descrieri aduce rezultate bune, dar uneori tot ce ceea aveți nevoie se poate încadra în câteva cuvinte.

Anunțurile companiei Nike sunt unul din exemplele cu cele mai scurte anunțuri pe Facebook. Acestea sunt simple, ușor de citit și de înțeles. De fiecare dată când întâlnesc anunțul companiei Nike, vizitatorii înțeleg mesajul transmis de către companie. 

Specificațiile anunțurilor se schimbă. Deși Facebook permite peste 100 de semne în textul anunțului, această normă nu trebuie îndeplinită. Un text mai scurt al anunțului poate fi mult mai eficient și efectiv. Pe lângă faptul că se citesc ușor, anunțurile scurte nu necesită mult timp din partea utilizatorului. Atunci când au apărut anunțurile scurte, limita a fost de 500 de semne. 

Compania Nike a arătat diferite exemple de echipament sportiv cu logo-ul: „Stilul vostru. În felul vostru”. 

Prezentând încălțăminte personalizată cu acest mesaj, Nike hrănește imaginația vizitatorilor și trezește în ei dorința pentru o nouă pereche de adidași. De aceea, este important ca viitor expert în marketing pe Facebook să știți că trebuie să testați lungimea mesajelor text, iar pe lângă asta, desigur, trebuie să creați și diferite mesaje. Nu uitați de regula de aur de la începutul textului – mai puțin este mai mult.

Persoana se uită pe contul de Facebook de pe calculator

Folosiți Facebook nu doar pentru vânzare, ci și pentru a găsi potențiali clienți

Puteți îndeplini diferite obiective prin publicitate pe Facebook. De exemplu, puteți atrage oamenii să vă cumpere produsul sau să creșteți gradul de conștientizare a mărcii. În plus, astfel puteți tenta oamenii să se înscrie pe lista voastră de e-mail sau să vă urmărească publicațiile periodice.

Aici este vorba despre generarea de interes la potențiali clienți (lead generation). Este vorba despre anunțuri care stârnesc interesul consumatorilor pentru brandul vostru. Anunțurile de acest gen pe Facebook sunt foarte eficiente, deoarece vă ajută să adunați contacte ale celor care sunt interesați de produsele sau serviciile pe care le oferiți.

Pe lângă Amazon menționat mai sus, un exemplu al acestui mod de utilizare a Facebook sunt reclamele companiei Marketo. Cu reclame pline de culoare, Marketo oferă cărți electronice gratuite în schimbul adreselor de e-mail ale utilizatorilor.

Dar în loc de apel la acțiune „Înscrieți-vă” sau „Vezi detalii”, Marketo folosește „Descărcați” (Download). Acest tip de apel la acțiune atrage oamenii, deoarece știu că în cazul unei descărcări, de obicei, nu trebuie să completeze niciun formular sau să citească textul, dar pot obține ceea ce își doresc instantaneu.

Cariera de social media manager

Dacă vreți să învățați mai multe despre publicitatea eficientă pe Facebook și alte rețele de socializare și să deveniți social media manager, analizați posibilitatea de a vă înscrie la programul educațional de un an de zile din acest domeniu. De exemplu, programul educațional Social MediaOnline PR & Community Manager este o specializare de sine stătătoare pentru comunicare și publicitate pe rețele de socializare. Combinația de strategii creative și tehnice pentru administrarea profilurilor cooperative vă va pregăti pentru toate provocările acestui job dinamic. 

Dacă vizionați anunțurile pentru joburi, veți observa că cererea pentru acest profil relativ nou este tot mai mare. De aceea, profitați de ocazia de a deveni profesionist certificat pentru administrarea profilurilor de afaceri pe rețele de socializare și crearea de campanii digitale de marketing, deoarece nu sunt suficienți profesioniști pe piață, în acest domeniu. 

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este în curs.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te