Dynamic Websites – WordPress

De la apariţia sa, în 2003, WordPress a devenit foarte repede cel mai popular content management system (prescurtat CMS), care în traducere înseamnă sistem de gestionare a conţinutului. Deşi la început WordPress a fost conceput ca platformă de blog, cu timpul rolul său a devenit tot mai important, aşadar, astăzi WP poate fi considerat ca bază a multor bloguri, dar şi a unor site-uri cu alte scopuri sau a unor aplicaţii web. 

Cu ajutorul diferitor soluţii CMS, utilizatorii WordPress pot crea site-uri mai simplu. Tocmai de aceea, printre cunoştinţele de bază necesare pentru acest curs sunt menţionate limbajele HTML şi CSS, care sunt baza pentru întregul design web. Totuşi, pe lângă asta, în cadrul cursului WordPress veţi cunoaşte şi bazele limbajelor de programare JavaScript şi PHP, care sunt la fel de prezente pe web. 

Este important de evidenţiat că pentru a lucra în WordPress nu trebuie să cunoaşteţi toate limbajele menţionate până acum, dar, pe de altă parte, cu ajutorul lor veţi putea obţine mult mai mult de la aplicaţia WP. De asemenea, este important de menţionat că WordPress nu face concurenţă acestor limbaje şi că nu se poate compara cu ele, căci este alcătuit din ele. 

Pur şi simplu, compararea aplicaţiei WP cu limbajele sus menţionate ar fi precum compararea părţilor unui automobil cu automobilul în sine, adică cu produsul final. De altfel, principalul motiv al popularităţii enorme de care se bucură WordPress îl reprezintă mediul de lucru foarte bine adaptat şi simplificat, care permite tuturor utilizatorilor să creeze cu uşurinţă conţinut pe site-uri.

Sunteţi interesat de acest curs? Îl puteţi parcurge în cadrul acestor programe LINK Academy:Web Design şi Programare PHP.

Descrierea şi scopurile cursului WordPress

În calitate de cursant, veţi avea ocazia să învățați bazele limbajelor HTML şi CSS. Cunoştinţele dobândite vă vor permite să asimilaţi noţiuni de bază, dar veţi învăţa şi cum să setaţi pe server un site WordPress complet, precum şi în mediul local. 

Veţi afla tot ce e necesar ca să creaţi pagini şi ce reprezintă introducerile post şi page. Abilităţile asimilate vă vor pregăti să creaţi navigarea site-ului, să gestionați utilizatorii şi nivelurile de acces, precum şi să creaţi o imagine detaliată despre cum se setează elementele necesare ale site-urilor moderne. 

Ca să asimilați eficient cunoştinţe noi şi să fiţi un participant activ la curs, trebuie să aveţi cunoştinţe de bază despre limbajele HTML şi CSS. Din acest motiv, cursul care se recomandă înainte de WordPress este tocmai Introducere în HTML şi CSS, unde veţi asimila toate abilităţile necesare cu ajutorul cărora vă veţi perfecţiona în continuare cu uşurinţă. Pe lângă asta, este de preferat să cunoaşteţi şi limbajele de programare JavaScript şi PHP, chiar dacă acest curs îl puteţi urma şi fără cunoştinţe legate de limbajele menţionate. 

Primele lecții vă vor ajuta la cunoaşterea mai bună a noţiunii de WordPress ca să aflaţi funcţia sa de bază. După ce aflaţi de ce WordPress a câştigat o popularitate atât de mare pe plan mondial, veţi învăţa şi cum să-l instalaţi, apoi veţi cunoaşte şi mediul său de lucru. În următoarele lecţii veţi învăța cum se introduce şi cum se administrează conţinutul în WordPress, apoi veţi dobândi şi o imagine detaliată despre toate tehnicile folosite pentru setarea site-urilor. 

La finalul cursului veţi deține cunoştinţe pe care le veţi putea folosi astfel încât cu ajutorul sistemului WordPress să creaţi cele mai moderne şi mai funcţionale site-uri. Pur şi simplu, veţi fi pregătiţi să instalaţi singuri WordPress, să-l setaţi pentru utilizare după propriile nevoi şi, la final, să introduceţi conţinutul dorit. Pe lângă asta, veţi asimila şi abilităţile necesare pentru manipularea elementelor şi temelor plugin.

Cursul WordPress vă va răspunde la următoarele întrebări:

1. La ce se foloseşte WordPress?

WordPress este gratuit, open-source Content Management System. În primul rând, se bazează pe limbajul PHP, dar depinde şi de HTML, CSS, MySQL şi de multe alte limbaje şi tehnologii. Mulţi îl consideră cea mai importantă soluţie CMS de astăzi, dar cu siguranţă se foloseşte cel mai des pe web-ul modern. 

Multe site-uri pe care le vedem zilnic se bazează pe el, deoarece, pe de o parte ajută la setarea site-ului, crearea cu componente deja finite sau semifinite, dar cu posibilităţi mai importante şi numeroase de adaptare şi editare după propriile dorinţe şi nevoi. Cu ajutorul aplicației WordPress se poate seta un site simplu într-o jumătate de oră, se poate alege tema (theme) finită care editează pagina vizuală, se pot activa şi seta adaosuri (plugins) dorite şi se poate rotunji întregul. 

2. Ce este un CMS?

Content Management System, în traducere sistem pentru gestionarea conţinutului, este, după cum îi spune şi numele, o aplicaţie sau sistem folosit pentru setarea, publicarea şi editarea mai uşoară a conţinuturilor, textelor, imaginilor şi a altor detalii, în primul rând pe site-uri, dar care se pot folosi şi în alte situaţii şi împrejurări. 

Aceste sisteme sunt de diferite tipuri şi complexitatea lor, modul de utilizare, aplicarea şi posibilităţile variază de la o extremă la alta. Dacă vorbim despre site-uri, cele mai multe sunt scrise în PHP şi în limbaje şi tehnologii similare. După mulţi, cel mai popular CMS de astăzi este WordPress, care este şi tema acestui curs. Alte soluţii CMS foarte populare sunt Drupal, Joomla, Blogger etc.

3. CMS este la fel de necesar ca WordPress?

Cunoscând şi folosind HTML, CSS, PHP şi alte limbaje similare, este clar că putem crea un site aşa cum vrem. Dacă este cazul, atunci de ce folosim WordPress sau alte sisteme CMS, precum Drupal, Joomla etc.? Cum se potrivesc în acest context? Există mai multe motive, dar indiferent de ce site veţi crea, cu siguranţă site-ul nu va rămâne acelaşi de-a lungul timpului. În nucleul web-ului este o permanentă schimbare. De exemplu, portalele web cu ştiri îşi schimbă zilnic conţinutul, uneori chiar de la minut la minut. Alte site-uri, de exemplu, site-ul unei anumite companii, publică din când în când informaţii noi legate de munca companiei, postează imagini etc.  

Un site care nu este actualizat o lună sau mai mult pare „adormit” şi îşi pierde foarte repede vizitatorii. Aşadar, modificarea şi adăugarea conţinutului sunt esenţiale. Din punct de vedere tehnic, dacă lucrăm în HTML şi CSS, aceste modificări presupun adăugarea şi noilor taguri HTML, eventualele corecţii ale codului CSS etc. Dacă lucrăm cu un site care, pe lângă HTML şi CSS, funcţionează cu ajutorul limbajului PHP, pentru modificarea conţinutului este foarte importantă adăugarea introducerii în bază, corecţia codului PHP etc. În general, trebuie ştiute aceste tehnologii cu care am creat un site. 

Este clar că persoana care va efectua modificările trebuie să fie cineva care cunoaşte limbajele cu care este creat un site.  Ar fi mult mai practic şi mai uşor dacă ar exista un mod în care proprietarul site-ului, editorul sau o altă persoană să acceseze site-ul şi să introducă modificările în el, gen introduce sau copiază textul, setează imagini şi alte elemente necesare, fără să fie nevoie să știe HTML, PHP şi alte tehnologii şi limbaje, iar atunci site-ul transforma cele setate, respectiv compilează în structura corespunzătoare de cod. Tocmai aceasta este esenţa unui CMS, respectiv a unui sistem pentru gestionarea conţinutului.

Cursul WordPress

4. Am auzit că WordPress se foloseşte doar pentru bloguri, este adevărat?

Cu ajutorul lui, precum şi cu ajutorul altor soluţii CMS, este permisă crearea mai uşoară a diferitor site-uri. În primul rând, WordPress a fost creat ca o platformă de blog care i-ar ajuta pe bloggeri să posteze singuri, să editeze şi să-şi administreze blogul, fără participarea programatorilor cu cunoştinţe din PHP sau alte limbaje.

Totuşi, WordPress a depăşit de mult acest rol şi astăzi se poate găsi ca bază pentru multe bloguri, dar şi pentru site-uri cu alte scopuri sau pentru diverse aplicaţii web. Semnele primei modificări se pot găsi  în continuare în nucleul lor, dar asta nu împiedică crearea cu ajutorul lui a unor site-uri cu scop general, portaluri news, magazine web etc., deoarece astăzi nu este doar o platformă de blog, ci un CMS complet, care poate fi folosit practic în orice situație.

5. Site oficial WordPress – WordPress.org sau WordPress.com?

De fapt, într-un fel, ambele. Aceasta este o confuzie ce apare frecvent la începătorii în realizarea unui site în WordPress – de unde se începe. Deşi nu se deosebesc clar, la prima vedere, cele două site-uri au acelaşi conţinut. De fapt, WordPress.org este punctul central al proiectului open-source WordPress. Pe acest site se poate găsi versiunea actuală sau anterioară instalării aplicației WordPress, pe care o putem descărca gratuit, dar şi documentaţia oficială şi multe alte informaţii utile. 

Aici putem găsi şi forumuri oficiale de suport. De asemenea, aici există şi un repozitoriu de plugin-uri cu ajutorul cărora putem extinde funcţionalitatea site-ului nostru, numeroase teme cu care edităm aspectul site-ului nostru etc. WordPress.com este un site comercial care oferă o experienţă ceva mai diferită, la baza aceleiaşi aplicaţii WordPress. Cu ajutorul lui putem crea un site foarte rapid şi uşor, cu câţiva paşi simplificaţi putem crea propriul site pe web. Instalarea acestuia este simplificată şi automatizată. Este suficient să alegem un domeniu gratuit sau cu taxă, şi site-ul nostru WordPress va fi instalat automat. 

Principala diferenţă o constituie faptul că multe opţiuni sunt blocate sau eliminate în totalitate. De exemplu, nu este posibilă instalarea plugin-urilor suplimentare, ci le putem folosi doar pe cele incluse în pachet. De asemenea, nu este disponibilă opţiunea de adăugare a temelor şi nicio corecţie de cod. Mai există nişte interdicţii în privinţa reclamelor, a regulilor de utilizare etc. Putem spune că aceasta este varianta „asul din mânecă”, care oferă un început mai uşor, dar, pe de altă parte, setează nişte limite mari şi deseori greu de depăşit. Unele opţiuni suplimentare de configurare sunt posibile contra cost. Similar cu cele menţionate, aproape întotdeauna folosim varianta .org.

6. Ce este un plugin WordPress?

Suplimentul WordPress (sau, în engleză, plugin) este codul de program pregătit în mod specific, care extinde sau schimbă principala funcţionalitate a sistemului WordPress. Putem spune şi că este o parte din software ce conţine un grup de funcţii ce influenţează funcţionalitatea site-ului WordPress. Plugin-urile WordPress  sunt, ca nucleu, scrise în limbajul PHP şi se încorporează uşor în programul de bază. Plugin-urile nu pot funcţiona singure fără WordPress.

Majoritatea plugin-urilor sunt scrise astfel încât nu este nevoie de niciun fel de cunoștințe de programare ca să se poată utiliza. Totuşi, fiecare plugin este diferit şi aplicarea unui plugin concret depinde de ideile autorului. De exemplu, la bază, WordPress susţine funcţionarea galeriei de imagini, dar într-o formă cam limitată. Pentru opţiuni avansate (sau diferite), pentru galerie folosim unele dintre plugin-urile disponibile. De asemenea, la bază, WordPress nu are nicio formă de contact, dar prin simpla instalare a unui plugin pentru forma de contact, devine accesibilă şi această opţiune. În cadrul comunităţii WordPress circulă vorba că dacă nu puteți realiza ceva ce intenţionaţi, probabil există un plugin pentru asta.

7. Ce sunt temele în WordPress?

Folosind soluţii CMS, este posibilă o simplă manipulare a paginilor unui site şi a conţinutului rămas. Un anumit utilizator cu privilegii corespunzătoare (proprietarul site-ului, editorul etc.) poate să introducă conţinutul cu formatarea de bază (de exemplu, bold, italic, alinierea textului etc.), iar de restul se ocupă CMS. Cu alte cuvinte, deoarece creăm o anumită parte de site, post, page sau altceva, creând această pagină, noi creăm introducerea în baza de date. 

Atunci când acest conţinut, această pagină trebuie să se afişeze vizitatorului, WordPress extrage conţinutul şi informaţiile relevante din baza de date, le formează vizual şi abia apoi le prezintă vizitatorului. Componenta sistemului WordPress responsabilă pentru această editare vizuală este tema (engl. theme), alcătuită din diferite elemente, inclusiv HTML, CSS, PHP, fişiere JS, imagini şi multe alte elemente. Putem spune că tema este un set de reguli, structurate specific pentru ca site-ul WordPress să arate şi să se comporte în mod specific.

Planul şi programa cursului

1. Introducere în WordPress

  • Ce este WordPress şi la ce se foloseşte?
  • Cum se instalează CMS-ul WordPress ?
  • Familizarea detaliată cu mediul de lucru WP

2. Ce face WordPress şi cum se creează conţinutul său?

  • Familiarizarea cu principalele tipuri de conţinut şi cu introducerea lor pe site
  • Gestionarea sau administrarea conţinutului prin CMS

3. Setarea site-ului cu aplicaţia WP

  • Ce sunt plugin-urile şi cum se folosesc?
  • Familiarizarea cu temele şi cu editarea vizuală a conţinutului cu ajutorul CMS-ului
  • Familiarizarea detaliată cu navigarea şi cu numeroasele ei funcţionalităţi
  • Familiarizarea cu sistemul de gestionare, care defineşte nivelurile de acces şi privilegiile utilizatorilor pe site  

Dynamic Websites – WordPress

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici.

Înregistrarea pentru generaţia 2017/18. se face aici

Pentru a afla totul despre înscriere, click aici.