|
|

|
|
Doriți un salariu bun?
Noi vă putem ajuta. Vă vom trimite instrucţiuni, invitaţii la seminare gratuite şi noutăţi de la LINK Academy. Introduceţi doar e-mailul şi numele dvs.
|
|
Succesele studenţilor
"Chiar dacă aveam cunoștințe de programare și înainte de a mă înscrie aici, pot spune că după un an de zile la programul PHP Web Development am reușit să îmi extind aria de cunoștințe și să mă decid să mă înscriu la al doilea program – Administration..." Bogdan Bias, Sânnicolau-Mare, (PHP Webe Development, Administration) "Dupa 15 ani de experienta in domeniul Financiar, din care 11 ani ca Director economic (...) acest program este un plus de competenta binevenit, bazat pe strategii avansate de management foarte utile in activitatea mea practica." Galia Petrea, Timisoara, (IT Management) "Chiar dacă am studiat de la distanţă, cu ajutorul platformei online, am simţit poate pentru prima dată, aici în România, stilul de învăţământ al facultăţilor occidentale, începând de la metoda de predare, până la cea de testare a studentului, metode foarte simple de altfel, dar eficiente..." Cristian Kerekes Sf.Gheorghe, (Web Design) Descoperiți și alte succese ale absolvenților
|
Sunteţi calificaţi?
LINK Academy şi LINK group au deschis concurs pentru o nouă generaţie de studenţi ai Centrului de dezvoltare a programatorilor. Candidaţilor admişi le asigurăm specializare GRATUITĂ.
Aflaţi mai multe.

Ce este bine să ştiţi despre LINK Academy?
7 motive principale pentru care şcolarizarea la LINK Academy este una dintre deciziile cele mai valoroase ale persoanelor care se gândesc la cariera lor. Verificaţi-le aici.
Plătiţi după ce vă angajaţi
Succesele studenţilor precedenţi ne-au stimulat să facilităm şi mai mult generaţiei dvs. posibilitatea de a alege o carieră. Dacă îndepliniţi cele 4 condiţii, noi putem prelua finanţarea unei părţi din taxa de şcolarizare până în momentul angajării dvs. Aflaţi cum să obţineţi o finanţare de 20% din taxa de şcolarizare.Atenţie angajatori!
În funcţie de prioritate, LINK Academy face legătura dintre experţii calificaţi în IT şi design şi departamentele de resurse umane autorizate în cadrul "LINK business network". Nu garantăm că vom asigura firmei dvs. experţi în conformitate cu standardele LINK Academy dacă nu îndepliniţi condiţiile de autorizare. Angajatori: Trimiteţi o cerere în scris pentru autorizarea în cadrul "LINK business network".
Raport gratuit 
|
|
|
|
Pentru studenţii din Serbia : Cea mai practică școală pentru obținerea rapidă a unui loc de muncă în sectorul IT al unei companii autohtone sau străine
Doriți un loc de muncă bine plătit în sectorul IT al unei companii de mărime mare sau medie? Poziția unui căutat leader al echipelor de proiect? Sau a unui specialist în calculatoare al unei ambițioase firme ”start up”? LINK Academy este autorizată de Departamentul de Examinare Internaţională al Universităţii Cambridge şi de două corporaţii de software de vârf pentru instruirea cursanţilor conform unei programe avansate de tehnologie informatică şi pentru acordarea diplomelor şi certificatelor oficiale, recunoscute de 627 de instituţii de învățământ superior, precum şi de departamentele de resurse umane ale firmelor regionale şi mondiale.
De aceea, obiectivul nostru este de a vă da posibilitatea construirii unei cariere profitabile în IT.  | | Dacă aţi absolvit liceul sau facultatea şi doriți o diplomă şi abilităţi de încredere pentru munca în domeniul IT, în doar un an de zile. Indiferent de nivelul actual al studiilor dvs. de specialitate, cu diploma Cambridge A/AS Level Diploma in Computing şi cu setul de titluri oficiale Microsoft şi Adobe, vi se vor deschide uşile către venituri substanţiale care vor recompensa noile dvs. cunoştinţe şi abilităţi. Cursanţii noştri anteriori au dovedit deja acest lucru. Dați clic aici pentru a afla în ce domenii puteţi deveni specialişti » | Sala A12 din cadrul LINK Academy
| | | | | |  | | Dacă nu aveţi timp să staţi într-o sală de clasă, dar doriţi o continuare sigură a vieţii profesionale... fără obstacole şi incertitudini Știaţi că puteţi sta acasă sau în momentele neaglomerate de la serviciu şi participa în acelaşi timp la cursurile alcătuite pe baza unei programe IT internaţionale avansate? Mulți dintre colegii dvs. au obținut deja aceste titluri, învățând la distanță prin tehnologia e-learning. Au dobândit noi abilități, asigurându-şi astfel salarii mai bune. Aflați totul despre o modalitate specială de şcolarizare: "Învățământul la distanță" »
| Dacă nu aveți timp
| |
Care dintre domeniile IT vă interesează:
Administrarea rețelelor
Asigurați-vă un job în IT mereu disponibil, o remuneraţie stabilă şi cel mai mare număr de întreprinderi pentru angajare. Pe lângă cele mai puternice titluri Microsoft, după finalizarea programei se dă examen pentru titlul de specialist CompTIA+, ceea ce reprezintă titlul principal în PC, căutat de companii IT precum Microsoft sau Hewlett Packard. Aflați mai multe despre Departamentul Administrarea rețelelor 2013 »
|
|
Design & Multimedia Transformaţi-vă talentul într-o profesie de designer bine plătită. Expert în tipar, Internet, multimedia. Când îmbinaţi simţul natural pentru vizual cu gestionarea corectă a 23 de instrumente noi de proiectare, vor apărea oportunităţi excelente de muncă, de creaţie, de cercetare personală a artei. Aflați mai multe despre Departamentul Design & Multimedia 2013 »
|
|
Programare
Deveniţi un programator profesionist bine plătit. Lucraţi şi învăţaţi cu o echipă care are în spate peste 180 de mii de ore de lucru pe proiecte de dezvoltare software.
Ce tip de programare vă atrage cel mai mult? Alegeţi o specializare pentru programare desktop, programare pentru Internet şi inginerie software, chiar dacă în prezent nu aveţi niciun fel de experienţă.
Mai multe despre Programare 2013 »
|
|
|
IT Business
Acest departament este ideal pentru persoanele care îşi doresc un titlu şi mai multă autoritate în domeniul de organizare a oamenilor din sectorul IT al intreprinderilor mari şi mijlocii. Dacă doriţi să conduceţi un departament IT sau doriţi să conduceţi dezvoltarea unor proiecte de e-business, departamentul IT Business este ideal pentru dvs. Aflați mai mult despre Departamentul IT Business 2013 »
|
|
CAD
Acesta este punctul de întâlnire a abilităţilor tehnice şi a artei, obţinându-se astfel rezultate deosebite. Pe lângă certificatele recunoscute pe care le puteţi obţine, veţi învăţa proiectarea, desenul şi vizualizarea cu ajutorul instrumentelor avansate de calculator, veţi învăţa să combinaţi arta şi tehnologia în arhitectură, precum şi producerea prototipurilor digitale.
Aflaţi mai multe despre departamentul CAD 2013 »
|
|
Mobile Development
Învăţaţi limbajele de programare şi instrumentele special concepute pentru sistemele de operare iOS, Android sau Windows Mobile, care astăzi rulează pe toate dispozitivele mobile, precum smartphone-urile şi tabletele.
Departamentul destinat dezvoltării aplicaţiilor pentru dispozitivele mobile vă arată cum să creaţi singuri aplicaţii avansate şi bine plătite. Aflaţi mai multe despre Departamentul Mobile Development 2013 »
|
|
|
|
|