Cum scrieţi un software

Primul pas înspre obiectivul de a deveni un bun programator şi de a scrie orice program doriţi, de la soft-uri de afaceri până la jocuri, este să începeţi să gândiţi ca un programator.

Dar cum puteți face acest lucru? Toate lucrurile complexe pot fi descrise într-un mod foarte simplu. Prin urmare, vă oferim un exemplu practic. Dacă vă aflaţi pe lista celor care primesc newsletter-ul LINK Academy, veți găsi acest mic exerciţiu foarte interesant:

Imaginaţi-vă următorul scenariu: calculatorul pe care îl aveţi este robotul dumneavoastră personal şi i-aţi spus să se ducă la alimentară şi să vă facă cumpărăturile. 

Robotul dumneavoastră are cap, corp, mâini şi picioare. Poate să vorbească și să asculte. Este capabil să facă tot ce i se spune. Este foarte rapid şi poate memora o cantitate enormă de date. 

Însă, nu este prea abil. De fapt, nu ştie să gândească singur. 

Dacă vreţi să-l trimiteţi la alimentară, atunci trebuie să-i descrieţi totul în cel mai mic detaliu. De asemenea, trebuie să vă gândiţi la toate situaţiile care pot apărea şi trebuie să-i explicaţi cum să reacţioneze. 

Haideţi să vedem cum. V-aţi apropiat de robotul dumneavoastră, i-aţi spus să plece la magazin să cumpere alimente şi i-aţi dat lista. Din start, dacă robotul dumneavoastră ştie să meargă, să deschidă uşi, să găsească locuri, să treacă strada (şi să nu fie călcat de maşini) este doar datorită faptului că cineva l-a programat deja să ştie să facă aceste lucruri. 

Haideţi să presupunem că robotul dumneavoastră are aceste programe principale. 

Ce se întâmplă mai departe? Cel mai probabil, a plecat şi nu s-a mai întors. Atunci, mergeţi până la magazin şi îl vedeţi cum stă în faţa raftului cu legume. Pe listă scrie că trebuie să cumpere roşii, dar în magazin, momentan, nu mai sunt roşii. Robotul dumneavoastră nu ştie ce să facă în această situaţie şi, prin urmare, a rămas înţepenit în faţa raionului cu legume. 

Pentru a rezolva problema, programaţi o nouă instrucţiune pentru robot: “Dacă articolul nu există în magazin, găseşte-l în alt magazin.” Hmmm. Dacă vă gândiţi mai bine, nici asta nu e de ajuns. Robotul nu va şti să caute magazinele singur. Aşadar, veţi adăuga: “Iată lista cu toate magazinele din care poţi să cumperi. Dacă în niciunul nu găseşti articolul căutat, întoarce-te acasă, chiar dacă nu ai cumpărat articolul cerut.”

Iată. Aţi avut grijă de acest mic detaliu şi robotul este pregătit.

A doua zi l-aţi trimis din nou la cumpărături. Dar, să nu fim prea optimişti. Robotul iar nu s-a întors. E plecat de trei ore. 

Aţi ieşit afară, aţi început să colindaţi magazinele şi l-aţi văzut pe robot cum verifică dacă fiecare articol de pe listă există în fiecare magazin. De ce face acest lucru? Deoarece nu i-aţi spus că îndată ce găseşte articolul, nu trebuie să mai caute şi în restul magazinelor. 

Opaaa. Înapoi la programare. Aţi adăugat şi această instrucţiune. Şi a treia zi l-aţi trimis din nou în lume. La ora două după -amiază, robotul încă nu s-a întors. 

Ce s-a întâmplat acum? Aţi ieşit afară să-l găsiţi şi, bineînţeles, iată-l pe robotul dumneavoastră în magazin. Stă înţepenit în faţa casei. Brânza feta s-a scumpit cu 0,5 lei, iar robotul dumneavoastră nu are destui bani să plătească. Şi nu ştie ce să facă în această situaţie. Dumneavoastră scoateţi din buzunar 0,5 lei pentru a plăti diferenţa, iar acasă îl programaţi pe robot ca, în cazul în care nu are bani suficienţi, să scoată un anumit număr de articole din coş, să plătească pentru restul şi să vină acasă.   

Rezolvat. Acum totul este în regulă.

Haideţi să vedem. Mâine e o nouă zi şi l-aţi trimis pe robot din nou la magazin. 

Se pare că totul funcţionează.

Şi asta pentru câteva zile. Robotul aduce alimente regulat. Dar ceva lipseşte. De câteva zile nu vă mai aduce măsline. Mai întâi aţi crezut că nu se găsesc în magazine, dar acum deja aţi început să vă puneţi semne de întrebare. 

Verificaţi lista pe care i-aţi dat-o robotului şi iată că sunt pe listă. Opaaa. Un moment. Nu scrie măsline, ci măslinele. Aşa cum un daltonist nu recunoaşte culorile, calculatorul nu recunoaşte cuvintele dacă nu este explicat precis ce înseamană fiecare cuvânt. O simplă greşeală în cuvânt creează un cuvânt nou şi robotul îl consideră a fi un articol distinct. 

Iată, după cum vedeţi, procesul creării tuturor opţiunilor legate de acţiunea dorită e mai lung decât poate părea unei persoane care nu se ocupă cu programarea.

Iar programele operează când sunt scrise cu precizie. Literalmente.

De aceea, abilitatea de programare presupune un mod specific de gândire. Trebuie să te gândeşti la toate alternativele, opţiunile şi posibilităţile legate de anumite acţiuni. De asemenea, trebuie să te gândeşti la toate situaţiile în care programul nu mai funcţionează, iar apoi să creezi instrucţiuni precise cu privire la modul în care programul trebuie să reacţioneze. 

Programatorii consideră acest proces interesant şi incitant, ceea ce-i face să se bucure de abilităţile pe care le au. Având în vedere că vă atrage programarea, acest proces va fi fascinant şi pentru dumneavoastră. 

Sunteţi pregătit să deveniţi expert în programare?

LINK Academy îşi pregăteşte cursanţii pe baza unui program avansat în tehnologia informaţională. Lucrăm pe baza autorizaţiei Departamentului de Examinări Internaţionale al uneia din cele mai vechi universităţi din lume.

După terminarea şcolarizării în cadrul Departamentului de Programare, ce durează un an de zile, veţi deveni un specialist de renume în dezvoltarea aplicaţiilor desktop sau web. Sunteţi pregătit/ă? 

Aflaţi mai multe

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici.

Înregistrarea pentru generaţia 2017/18. se face aici

Pentru a afla totul despre înscriere, click aici.