Fă următorul pas în carieră cu resurse, cunoștințe noi și suportul nostru care te vor ajuta să-ți atingi toate obiectivele profesionale.

Curs Cambridge Computer Science

La curs Cambridge Computer Science veţi avea posibilitatea de a vă familiariza cu diverse tehnologii de calcul care sunt susţinute de către Universitatea Cambridge. Printre altele, cursul se va ocupa şi cu afişarea numerelor, mai exact cu sistemul numeric care se va folosi la sistemele de calcul. Vom prezenta diferenţa dintre sistemul numeric binar, decimal şi hexazecimal şi modurile de convertire a numerelor în aceste sisteme. De asemenea, va fi abordat şi codul ASCII. 

Ghidați de profesori cu experienţă acreditați, vă veţi familiariza cu tipuri de dispozitive de intrare şi de ieşire, precum şi cu dispozitivele folosite pentru stocarea datelor. Dispozitivele de intrare pe care le vom explica sunt mouse-ul, tastatura, scannerul, camera digitală etc., în timp ce dispozitivele de ieşire sunt monitorul, imprimanta, boxele etc. În unităţile de învăţare care urmează vă veţi ocupa de arhitectura procesorului, de numeroasele registre care publică diferite funcţii, precum şi de arhitectura lui Neumann a sistemelor de calcul, care încă este baza calculatoarelor moderne.

Pe măsură ce cursul se va apropia de final, veţi aborda noţiunea de software, diferite tipuri de sisteme de operare şi software aplicativ, precum şi noţiunile referitoare la securitatea, confidențialitatea şi integritatea datelor, cu explicarea detaliată a noţiunilor importante în ce privește accesul datelor, precum conturi de utilizator, Firewall, tehnici de autentificare etc. Ultima lecţie vă va familiariza cu noţiunile de algoritm şi Flowchart, respectiv cu aplicarea lor în practică. 

Aceste cunoştinţe şi multe altele pe care le veţi dobândi în acest curs vă vor fi de mare ajutor în continuarea şcolarizării, dar şi la începerea unei cariere de succes în domeniul tehnologiei informaţiei.

Sunteţi interesat de acest curs? Îl puteţi parcurge în cadrul acestor programe LINK Academy: Frontend JavaScript Development Microsoft Development ProgramSoftware Testing and QA ProgramMicrosoft Mobile Apps Development AI & Python Development ProgramNou.

Descrierea şi scopul cursului Cambridge Computing Science

Pe durata cursului Cambridge Computing Science, pe care îl puteţi parcurge online sau tradiţional, în clasă, care face parte din cursurile corelate, vă veţi familiariza cu prezentarea numerelor şi cu noţiunea de multimedia în tehnologia informaţiei. 

Acest curs a fost conceput şi pregătit pentru familiarizarea corectă cu diferite tehnologii de calcul susţinute de către Universitatea Cambridge. Pentru a parcurge cursul Cambridge Computing Science, trebuie să deţineţi cunoştințe digitale de bază, iar toate celelalte abilităţi le veţi dobândi în timpul altor cursuri de la LINK Academy în cadrul programului la care vă şcolarizaţi. 

Materia cursului este împărţită în module, care vă vor familiariza pas cu pas mai întâi cu cunoştinţele de bază, apoi şi cu cele mai complexe. Primul modul se va ocupa cu prezentarea datelor multimedia. În aceste lecţii veţi avea ocazia să vă familiarizați în detaliu cu grafica raster şi vectorială, mai exact cu dispozitivele de intrare şi de ieşire, cu memoria de lucru, hărțile lui Karnaugh etc. În următoarele module vă veţi familiariza cu bazele procesorului şi vi se va prezenta sistemul software. Ultimele 2 module vor aborda securitatea, confidențialitatea şi integritatea datelor, respectiv algoritmul şi structura datelor. 

Scopul cursului este să dobândiţi cunoştinţe cu ajutorul cărora veţi putea recunoaşte şi folosi corect dispozitive de intrare şi de ieşire, precum şi dispozitivele de stocare folosite la sistemele de calcul. Pe lângă asta, veţi fi pregătiţi să recunoaşteţi memoria de lucru şi să înţelegeţi modalitatea de funcţionare a circuitelor electrice logice şi flip-flop. La curs, printre altele, vă veţi familiariza în detaliu cu diverse tehnici de utilizare a sistemului de operare, cu programele suplimentare şi cu bibliotecile de programe. Pe lângă asta, veţi asimila proceduri pentru cea mai bună protecţie posibilă şi securitate a datelor şi vă veţi familiariza cu software-ul maliţios. După finalizarea cu succes a cursului, veţi cunoaşte toţi algoritmii şi toate tehnicile de proiectare şi analiză a acestora. De asemenea, veţi dezvolta şi abilităţi de recunoaştere a diferitelor structuri de date şi beneficiile acestei structuri.

Curs Cambridge Computer Science

Curs Cambridge Computer Science - planul şi programa:

1. Date şi multimedia 

  • Numere
  • Grafica raster şi vectorială 
  • Editarea sunetului şi a imaginilor

2. Hardware 

  • Dispozitive de intrare şi de intrare-ieşire 
  • Dispozitive de ieşire şi dispozitive de stocare
  • Ce este memoria de lucru 
  • Circuite logice şi circuite flip-flop 
  • Algebra booleană şi harta Karnaugh 

3. Bazele procesorului 

  • Arhitectura CPU şi ciclul Fetch-execute 
  • Setul instrucţiunilor de procesor şi limbajul Assembly
  • Procesoare RISC şi procesare paralelă

4. Software de sistem

  • Prezentarea sistemelor de operare 
  • Utilităţile
  • Compilatoare de limbaj şi biblioteci de programe

5. Securitatea, confidențialitatea şi integritatea datelor 

  • Securitatea şi integritatea datelor 
  • Software-ul maliţios

6. Introducere în algoritmi şi structuri de date 

  • Familiarizarea cursanţilor cu algoritmi 
  • Structuri de date 
  • Algoritmi recursivi 
  • Proiectarea algoritmilor

Curs Cambridge Computer Science

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este în curs.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te