Imprimanta 3D. Renașterea industriei și a medicinei.

 

 

 

 

Domeniul noilor tehnologii scoate pe bandă dispozitive și aplicații care promit să ne facă viața mai ușoară. Știm cu toții că nu este așa și că ele reprezintă doar o nevoie artificial indusă. Dar uneori apare și ceva revoluționar, dar a cărui importanță o sesizăm destul de târziu. În cazul de față este vorba despre imprimarea 3D.

 

Poate că termenul de imprimare 3d nu spune prea multe. În afară de câteva poze cu statui, vaze sau mânere de uși imprimate tridimensional, altceva nu găsești pe internet. De aceea și interesul scăzut pentru acest domeniu de mare viitor.

 

Aflați că imprimarea tridimensională își face loc în foarte multe domenii de activitate unde realizarea sau recrearea unor forme fizice complexe punea mari probleme. De exemplu în medicină, unde crearea unor membre care să le înlocuiască pe cele lipsă era foarte grea, mai cu seamă când venea vorba de simetrie.

 

Imprimare 3D a apărut în anul 1980, dar că abia în 2010 a fost disponibilă și pentru publicul larg. Un timp irosit, după părerea mea, pentru că multe progrese și mai importante s-ar fi făcut dacă domeniul ar fi fost ceva mai cunoscut.

 

Ca să nu mai lungim vorba, vă voi arăta câteva sectoare în care imprimarea 3D poate face diferența.

 

 

Medicină

Anul acesta se vrea a se printa primul organ, ficatul mai precis. Firma Organovo, specializată în bio-printare a făcut progrese mari în acest domeniu. Principiul printării este cel clasic, strat cu strat, doar că aici straturile sunt formate din celule. Totul sună simplu, dar nu e chiar așa, pentru că un organ trebuie să fie vascularizat, aceasta însemnând combinarea mai multor tipuri de celule. O altă problemă o pune durata de viață a celulelor care pot muri până ce întregul organ este finalizat. Se pare că acesta este domeniul care în viitorul apropiat va revoluționa medicina. Mai multe detalii despre primul organ printat găsiți aici: The first 3D printed organ -- a liver -- is expected in 2014.

 

 

 

Energie

Ciudată asociere între energie și imprimarea 3D. Există dispozitive pentru care bateriile convenționale nu sunt bune, din cauza formei. Și pe urmă mai e o problemă: cum vom face baterii flexibile pentru viitoarele ecrane flexibile? Ei bine, tot imprimare 3D are o soluție. Cercetătorii de la Harvard au început să creeze, strat cu strat, baterii reîncărcabile de tipul Litiu-Ion. Procesul de fabricare nu a fost lipsit de greutăți.

Primul obstacol l-a reprezentat materialul care, păstrat în stare lichidă, trebuia să se solidifice la contactul cu baza. Acesta a fost numit cerneală funcțională. Mai mult, materialul trebuie să aibă anumite proprietăți care să îl facă a fi o baterie.

Al doilea obstacol erau duzele care nu erau suficient de fine. Au fost create unele cu deschiderea de 1 micrometru care oferea precizie maximă.

Procesul de producție are loc la temperatura camreie, fără alte condiții speciale. Restul sunt detalii tehnice pe care le puteți găsi aici: Printing Batteries.

 

 

 

 

Construcții

Poate știți cât durează și cât efort presupune ridicarea unei case. Indiferent de materialele folosite, este un proces destul de greoi. Mai mult, este și ineficient. Se consumă multe resurse și se aruncă foarte mult material. Imprimarea 3D oferă o alternativă mai eficientă și mult mai rapidă. Ce ați spune dacă ați putea construi casa visată în doar 1 zi și la un preț foarte mic? Ei bine, se poate. O instalație de imprimare 3D la o scară foarte mare, care folosește beton pe post de cerneală, execută case de orice formă într-un timp record. Universitatea din California de Sud a construit și a testat cu succes un astfel de dipozitiv. Pentru viitor ar fi ceva excelent. S-ar putea ridica adăposturi pentru persoanele care trăiesc în condiții nu foarte decente. Mai multe detalii despre proiect: The 3D printer that can build a house in 24 hour.

 

 

 

 

Protetică

Fiecare om este unic, în orice privință. Până acum, pentru persoanele cu dizabilități era destul de dificilă crearea unor proteze personalizate sau mai bine zis simetrice. Impuneau aparatură foarte avansată și costisitoare. Acum corpul trebuie doar scanat, iar de restul se ocupă imprimanta 3D. Nu atât că se pot face membre care să se potrivească foarte bine, dar acestea pot avea și un aspect foarte frumos. Pentru că imprimantele 3D sunt diponibile și pentru publicul larg, personale cu dizabilități pot experimenta singure până la obținerea rezultatului dorit. În acest moment sunt create și oase artificiale sau cartilaje care seamănă perfect și oferă aceeași funcționalitate. Drumul a fost deschis de primul maxilar artificial.

 

 

 

 

Și alte domenii profită de pe urma acestei invenții relativ simple. Când vine vorba de copierea sau crearea unor obiecte în cele 3 dimensiuni, doar imaginația e limita. Bineînțeles că imaginația a luat-o și pe căi greșite, menționând aici imprimarea armelor. Dar să vedem partea bună a acestei tehnologii revoluționare.

 

Articol de Oprescu Gabriel.

  • 14.01.2014 11:48

Comentariu