Cum să conduceți orice proiect IT (și să obțineți prestigiu, bani și liniște sufletească)


Cu ajutorul acestor șapte cărți puteți deveni un superman.

Mai precis, un supermanager: mâna dreaptă a directorului unei companii IT sau design sau liderul unei echipe care se află la început, dar care va scutura piața din temelii.


Am făcut o mică anchetă printre colegii și profesioniștii care au în urma lor o activitate de succes în cadrul unor proiecte reale de programare, design sau administrarea rețelelor. Întrebarea mea a fost: „Cum reuşiţi să organizați munca în cadrul unui proiect, astfel ca produsul să fie livrat la timp şi să se încadreze în buget, fără greșeli?“

Am vrut să ne comparăm experiențele și am fost surprins de ceea ce am aflat. Iată ce am descoperit:

"Fii cu un pas în faţă!"

Cu alte cuvinte, cel mai bun sfat pentru toţi cei care doresc să conducă cu succes o echipă şi să scoată cu regularitate pe piaţă produse IT calitative este să deţină aptitudini care sunt cu un pas înaintea cunoştinţelor de specialitate, necesare pentru o muncă de calitate în IT, fie că vorbim de programare, design, administrarea reţelelor, e-business sau orice alt domeniu.

Doar astfel putem obţine recunoaşterea universală într-un domeniu de activitate care este orientat spre lucrul cu oamenii şi spre crearea de noi idei. 

Având în vedere acest lucru, în continuare vă prezint şapte cărţi (neaşteptate) care pot face dintr-un IT manager obişnuit un adevărat super-erou.

Făcute să rămână: De ce unele idei supravieţuiesc, iar altele nu


Made to stick: Why some ideas survive and others die


Acesta este un ghid practic pentru crearea unor mesaje ce rămân în conştiinţa colegilor, colaboratorilor sau clienţilor noştri. Dacă am o idee foarte bună, dar nu ştiu cum să o prezint, atunci nu îmi e de niciun folos.

Cum să faci treabă: Arta productivităţii lipsite de stres


Getting things done: The art of stress-free productivity


Cum reuşeşti să faci tot ce ţi-ai propus? Nicicum. Sau poţi, cu ajutorul tehnicilor din această carte. Cum să faci treabă (Getting Things Done) este o metodologie de top prin care timpul necesar pentru realizarea muncii se poate înjumătăţi, productivitatea creşte, iar stresul este neutralizat.

Managementul în IT la fel ca managementul oricărei alte afaceri: Ghidul de supravieţuire al directorilor executivi


Managing IT as a business: A survival guide for CEOs


O oportunitate excelentă pentru oricine care lucrează în IT este faptul că azi, majoritatea întreprinderilor dispun de resurse IT, dar nu le folosesc la adevăratul lor potenţial. Această carte descrie modul în care o companie poate transforma IT-ul într-o parte esenţială a activităţii sale şi cum să facă din IT o armă strategică pentru dominarea pieţei.

Jocuri de gândire: Manualul tehnicilor de gândire creativă

Vreţi idei despre cum să ajungeţi la idei? Această carte vă va învăţa cum să creaţi cu regularitate idei noi în munca dumneavoastră, pentru proiectele la care lucraţi sau pentru produsele pe care le creaţi. Cele 30 de tehnici fascinante din această carte vă vor învăţa cum să rezolvaţi sarcini reale în moduri cât mai creative.


Thinkertoys: A handbook of creative-thinking techniques


Luna mistică a angajatului: Eseuri pe tema ingineriei software


Mythical Man-Month: Essays on software engineering


Cartea de antologie a lui Frederick P. Brooks este o adevărată hartă pentru dezvoltarea proiectelor software. Tehnologia se schimbă, dar economia neliniară de creştere în munca în echipă şi natura dezvoltării software în grup sau individual a rămas neschimbată. Această carte este atemporală şi o recomand cu toată inima.

25 de obiceiuri folosite de cei mai de succes oameni de vânzări


The 25 sales habits of highly successful salespeople


Fiecare manager IT de succes ştie să vândă. Fie că trebuie să "vinzi" o idee colegilor, să-l convingi pe director să-ţi acorde bugetul necesar sau să convingi clienţii de calitatea produselor pe care le oferi, acest lucru nu e uşor de învăţat. Vă place sau nu, oriunde vă întoarceţi, sunt oameni care aşteaptă să-i convingeţi. Dacă nu reuşiţi, dorinţa sau ideea dvs. genială va fi sortită eşecului. Această carte foarte bună despre vânzări a fost scrisă de unul dintre trainerii de top din America, Stephan Schiffman.

Ceea ce te-a adus până aici nu te va duce acolo: Cum au oamenii de succes şi mai mult succes


What got you here won't get you there: How successful people become even more successful


Marshall Goldsmith lucrează ca trainer pentru directorii şi profesioniştii din cele mai mari companii internaţionale, cu scopul de a-i ajuta să aibă şi mai mult succes. Această carte este o unealtă foarte bună pentru fiecare profesionist care vrea să devină lider în cadrul echipei cu care lucrează.

În cazul în care cărţile nu sunt suficiente:

Formare profesională sub stricta îndrumare a profesorilor, la LINK Academy.

  • 28.01.2013 11:09

Comentariu

Avatarul utilizatorului: Mari

Mari

Aveti idee daca aceste carti sau unele din ele sunt publicate si in limba romana?

Avatarul utilizatorului: LINK Academy

LINK Academy

Din păcate, nu am găsit publicaţiile acestor cărţi şi în limba română, însă există anumite librării online româneşti care le comercializează în limba engleză.