Cât de performante erau computerele misiunilor Apollo?

 

Programul spațial american Apollo s-a derulat între anii 1961 și 1975. Pricipalul obiectiv al acestui program a fost aselenizarea unui om și aducerea lui în siguranță pe Pâmânt. Din câte se aude, americanii au reușit asta și astfel i-a înfrânt pe ruși într-o cursă spațială care nu se va încheia niciodată.

 

Cum a fost posibilă aselenizarea într-o perioadă în care calculatoarele erau abia la început? 


Să vedem de ce aparatură dispunea NASA la aces vreme.

 

Trebuie reținut că toată puterea de calcul nu era mai mare decât cea a unui calculator de buzunar. Dar acea mică putere de calcul folosită inteligent i-a purtat pe oameni până pe Lună și înapoi.

 

Modulul de comandă, cel care se află în vârful rachetei, folosea un computer proiectat de MIT și construit de Raytheo, o firmă care care se ocupă de producerea sistemelor de apărare de pe sol sau din aer.

 

Computerul de ghidaj (Apollo's Guidance Computer) nu se poate compara cu nimic din ceea ce există azi. Avem o memorie RAM de 2kB și o memorie read-only de doar 32kB. Procesorul era și el de domeniul fantasticului în ceea ce privește perfomanțele reduse. Dacă în ziua de azi nu mai există procesoare care să lucreze pe mai puțin de 32 biți, pe atunci se lucra pe doar 4 biți. Cât privește viteza, nu știu cred că vă puteți imagina un procesor care să lucreze la 1.024 Mhz. Asta înseamă în temenii unităților de măsură utilizate azi 0.001024 Ghz.

 

 

 

 

 

Bineînțeles că acest computer trebuia să utilizeze și un sistem de operare, unul destul de primitiv. Acest sistem de operare avea definit chiar și un mod de lucru multitasking în care putea să ruleze până la 8 programe. Acest multitasking nu era cel pe care îl știm de azi în care sistemul de operare se ocupă integral de gestiunea programelor. Din când în când programele trebuia să ofere controlul OS-ului.

Remarcabil este că OS-ul putea să implementeze și un sistem de mașină virtuală al cărui scop era de a executa instrucțiuni și calcule matematice complexe.

 

 

 

 

 

Interfața computerului de ghidaj nu era ce mai mai sugestivă. Conținea în principal butoane și LED-uri. Comenzile erau introduse sub formă de combinații verb+substantiv. Fiecare astfel de combinație avea atribuit un număr care era mult mai ușor de introdus drept comandă.

Imaginea de mai jos arată panoul pe care erau detaliate comenzile.

 

 

 

 

 

La început am adresat o întrebare, dar înainte de a găsi un răpuns era nevoie de câteva date concrete despre ceea ce însemna putere de calcul prin anii '60 – '70.

În ziua de azi, cu toată tehnologia pe care o avem, încă există probleme în ceea ce privește pilotarea navelor. Acum se fac simulări în camere ce pot replicat foarte precis condițiile reale. Mai mult, toate zborurile se fac pe teren deja umblat. Dar probleme încă există. Acum să ne imaginăm 3 oameni care pleacă spre Lună într-o navă a cărei dotare nici nu se poate compara cu aparatura existentă în casa oricărei persoane.

 

Văzând cu ce trebuia să se descurce piloții la acea vreme, ne putem pune un alt semn de întrebare. De ce nu s-a mai dus nimeni pe Lună pe 40 de ani? Acum avem toată tehnologia necesară. Piloții pot sta cu mâinile în buzunar în timp ce nava navighează sau aterizează singură acolo unde trebuie. Probabil că nu mai repezintă o provocare pe măsură călătoria pe Lună. Se încearcă mai departe, Marte fiind următoarea oprire. Dar chiar și așa avantajul exploratorilor spațiali actuali este imens fața de cei care au călcat pentru prima oară pe Lună.

 

Articol de Oprescu Gabriel.

  • 11.02.2014 10:55

Comentariu