Grafică raster. Curs avansat de Adobe Photoshop.

Cursul Raster Graphics Photoshop

Adobe Photoshop sau, cum îl numesc utilizatorii cel mai des, Photoshop, este programul pentru editarea digitală a fotografiilor, respectiv pentru crearea elementelor grafice raster cu posibilitatea de a desena vectorial. 

Acest program a fost iniţiat de către compania Adobe în anul 1989, şi această versiune a fost accesibilă doar pentru calculatoarele Macintosh, iar la trei ani după aceasta a fost publicată versiunea pentru sistemul de operare Windows. Din acel moment, acest program a reuşit foarte repede să ocupe un loc fruntaş printre programele al căror scop este, de asemenea, editarea fotografiilor digitale. Ultima versiune a programului menţionat a fost adaptată pentru 27 de limbi, ceea ce este cea mai bună confirmare a reprezentării în întreaga lume. 

Cunoştinţele dobândite pe parcursul cursului Adobe Photoshop le veţi putea aplica pentru lucru cu diferite proiecte. Acest program este folosit de mulţi experţi, precum designeri grafici care creează fotografii artistice digitale, reclame, precum şi o imagine corporativă completă şi fotografii de modă. 

Datorită simplicităţii sale, acest program s-a impus în întreaga lume, iar dovada popularităţii sale este jargonul „fotoshopată” folosit pentru fotografia editată. Indiferent dacă doriţi să vă ocupaţi de design grafic sau print, abilităţile pe care le veţi dobândi la acest curs întotdeauna le veţi putea folosi şi aplica pe diverse poziţii.

Sunteţi interesat de acest curs? Îl puteţi parcurge în cadrul acestor programe LINK Academy: Print & Graphic DesignWeb DesignNew Media Design şi Video & Motion Graphic Design.

Descrierea şi scopul cursului Raster Graphics Photoshop

În calitate de cursant în cadrul cursului Photoshop, pe care îl puteţi frecventa online sau tradiţional, la clasă, veţi cunoaşte toate posibilităţile programului Adobe Photoshop CC. Cunoştinţele dobândite vă vor oferi posibilitatea de a vă dovedi creativitatea şi de a vă exprima vizual şi grafic prin editarea diferitor fotografii sau prin desenarea şi crearea conţinutului atât pentru web, cât şi pentru tipărire. 

La începutul cursului vă veţi familiariza cu cele mai importante lucruri, precum aspectul spaţiului de lucru Adobe Photoshop CC, precum şi crearea documentelor noi. După aceasta, coordonatorii vă vor introduce treptat în instrumente tot mai complexe pentru selectarea, colorarea, obţinerea diferitor efecte, pentru lucru cu straturile şi pentru transformarea acestora.

În plus, veţi învăţa cum se folosesc instrumentele pentru introducerea şi editarea textului, precum şi ce sunt obiectele vectoriale. În timpul lucrului veţi asimila şi numeroase scurtături de tastatură care vă vor ajuta să deveniţi cât mai eficient şi mai rapid în rezolvarea propriilor atribuţii. 

Coordonatorii acreditați care au ani de experienţă prin exemple practice şi diverse sarcini, vă vor ajuta să ajungeţi cât mai simplu la toate tehnicile necesare de lucru într-unul dintre cele mai populare limbaje din lume. 

Cursul de Photoshop este împărţit în 9 module, iar fiecare dintre ele este gândit astfel încât să vă introducă treptat în următoarea etapă şi să vă ofere posibilitatea să învăţaţi cu uşurinţă tot ce vă trebuie pentru lucrul în ultimele versiuni de Adobe Photoshop CC. 

Acest program a devenit atât de important încât astăzi este aproape imposibil să vă ocupaţi de orice fel de design fără abilităţile dobândite de lucru în Photoshop. Cunoştinţele învăţate pe perioada acestui curs vă vor oferi posibilitatea de a crea soluţii de ide pentru postere, flyere, reclame online, dar şi pentru orice alt material promoţional. 

Pe lângă asta, veţi fi pregătiţi să lucraţi şi în orice firmă din domeniul mass-media care are întotdeauna nevoie de tehnicile designerilor cu pregătire pentru editarea conţinutului digital şi tipărit. 

După finalizarea cu succes a cursului, veţi dobândi multe instrumente puternice şi utile pe care le veţi folosi foarte simplu pentru editarea forografiilor de artă 3D, proiectarea înregistrărilor video şi multe altele care vă vor ajuta să găsiţi un job şi să vă dovediţi profesionalismul.

Raster Graphics Photoshop

Profesoara noastră, Alexandra Bardan, vă prezintă pe scurt importanța cursului Photoshop.

Cursul Raster Graphics Photoshop vă va răspunde la întrebările:

1. De ce este nevoie de pregătire pentru lucru în programul Adobe Photoshop CC pentru proiectare?

Photoshop este unul din instrumentele de bază folosit de către designeri în lucru. În primul rând, acest program este făcut pentru lucru cu grafica raster, dar are şi posibilitatea de a desena vectorial, precum şi de a lucra cu elementele vectoriale. Acesta este un instrument necesar în munca fiecărui designer, iar astăzi este atât de răspândit în domeniul designului, încât este aproape indispensabil pentru design la nivel profesional. 

Motivul pentru care acest program a devenit atât de indispensabil este utilizarea sa pe plan larg, precum şi interfaţa utilizator extrem de adaptabilă. Pe lângă aceasta, programul deţine şi multe instrumente ce uşurează munca designerilor deoarece le permite să ajungă la soluţiile grafice dorite într-un mod rapid şi uşor. În acest program puteţi edita fotografii, să faceţi şabloane de design, iar pe lângă aceasta, programul menţionat îl puteţi folosi şi să faceţi reclamă pentru designul logourilor voastre, precum şi designul paginilor de titlu ale cărţilor şi revistelor. 

2. La ce se foloseşte Photoshop CC?

Photoshop este programul care se foloseşte în primul rând pentru editarea fotografiilor şi pentru montarea lor. În plus, acest program oferă şi numeroase posibilităţi referitoare la designul flyerelor, al bannerelor şi al identităţii vizuale a site-urilor. Programul Photoshop deţine multe instrumente, dintre care unele sunt prevăzute pentru selecţie, modificarea rezoluţiei şi dimensiunii graficii, în timp ce alte instrumente ajută la colorarea sau corecţia culorii pe fotografie. Acest program oferă utilizatorilor posibilitatea de a lucra pe straturi, respectiv layere, precum și de a lucra cu măşti, mai exact mascarea anumitor părţi ale graficii care sunt în plus sau inutile în proiectarea produsului final. 

În acest curs de Photoshop veţi dobândi cunoştinţele necesare despre acest instrument şi multe altele, dar şi despre posibilităţile oferite de acest program. Veţi învăţa cum să editaţi formatul RAW al fotografiei şi să lucraţi cu filtre şi cu obiecte smart. 

3. De ce trebuie să cunoaşteţi editarea fotografiilor prin Photoshop?

Editarea fotografiei este o noţiune complexă, aceasta poate însemna doar corecţia culorii la o fotografie, dar pe lângă asta poate însemna şi montajul, precum şi separarea unei anumite părţi a fotografiei şi retuşarea. Acest curs va trece prin toate opţiunile oferite de Photoshop, cursanţii vor învăţa să folosească panoul Adjustments, Blending Modes sau Blending models, care determină regimurile de amestec al culorii pixelilor, iar pe lângă asta veţi învăţa  Selection, Detection, Transformations (Move, Scele, Rotate...), Image size editing, Layers, Masking, Vector shapes şi multe alte posibilităţi de modificare a graficii oferite de acest program. 

Aceste instrumente vă vor ajuta la o adaptare mai bună, mai rapidă şi mai uşoară a fotografiilor pentru o anumită dimensiune, precum şi la adaptarea fotografiei la design sau tăierea fotografiilor şi formarea noilor compoziţii alcătuite din mai multe fotografii diferite.

Invata Photoshop | Cursuri Online

4. Este uşor de învăţat lucrul în Photoshop CC?

După cum am menţionat deja, Photoshop este foarte dezvoltat şi are numeroase opţiuni şi posibilităţi, dar indiferent de asta, acest program nu este greu de învăţat şi oricine este pasionat sau interesat de design ar trebui să ştie cum se foloseşte acest program. Indiferent că vreţi să fiţi print sau web designer, acest program vă este necesar în lucru. 

Interfaţa acestui program se poate adapta propriilor nevoi astfel încât să vă fie vizibile doar acele instrumente pe care le folosiţi cel mai des în lucru. De asemenea, pur şi simplu veţi putea să învăţaţi cum să vă descurcaţi în acest mediu de lucru, precum şi cu toate instrumentele care sunt puse în meniuri derulante pentru o mai uşoară organizare. Toate acestea influenţează asimilarea mai uşoară a lucrului în acest program.

5. Puteţi lucra la pregătirea pentru tipar în Photoshop?

În acest program puteţi lucra şi la pregătirea pentru tipar, precum şi la diverse propuneri de design. Acest program vă poate oferi posibilitatea de a crea diferite soluţii creative pentru panouri publicitare, reclame, cărţi de vizită, flyere şi diferite forme de material promoţional. 

Lucrând în acest program veţi cunoaşte opţiunile sale numeroase în ceea ce priveşte tiparul şi pregătirea fişierelor pentru tipar. De exemplu, veţi învăţa să editaţi dimensiunea documentului, să editaţi textul în document, să folosiţi layere şi măşti în timp ce lucraţi, iar pe lângă asta veţi învăţa cum puteţi pregăti documentul pentru tipar direct din acest program. Veţi învăţa de ce pentru web se foloseşte modelul color aditiv RGB, şi de ce pentru tipar trebuie schimbat în CMYK modelul de culori substractiv. 

6. Se poate folosi Photoshop pentru pregătirea fotografiilor pentru web?

După cum am scris mai devreme, Photoshop are un domeniu de aplicare foarte larg, de aceea trebuie să fie ştiut de către designerii web. În designul web, programul se poate folosi în diverse modalităţi. De aici doar adaptaţi dimensiunea fotografiei pentru un anumit site, apoi editarea detaliată a fotografiei cu introducerea efectelor, designul întregului aspect al site-ului.  

Photoshop se aplică pe plan larg şi răspândit în designul web, iar grafica/fotografia pe web se foloseşte pentru a atrage atenţia vizitatorului site-ului şi de a-l reţine la o anumită pagină. Acesta este încă un motiv pentru este bine să știți să editaţi performant fotografiile, iar pentru asta trebuie să ştiţi să folosiţi acest program. 

7. De ce nu pot fi designer fără acest program?

Acest program este unul dintre instrumentele de bază necesar pentru lucrul fiecărui designer modern. Din acest motiv trebuie asimilat acest program şi îmbunătăţit în conformitate cu noile instrumente care se schimbă şi se adaptează pentru o utilizare mai bună şi mai uşoară. 

Indiferent dacă aţi ales o carieră în domeniul designului web sau print, cunoaşterea lucrului în acest program este ceva necesar pentru a găsi un job excelent. Astfel, acesta este unul dintre instrumentele care vă va ajuta şi vă va uşura munca, cu care veţi avea posibilitatea ca printr-un şir de diverse instrumente să obţineţi şi soluţii noi şi interesante de design. Pe lângă asta, veţi învăţa să folosiţi acest program, puteţi combina instrumentele din program aşa cum doriţi, creând astfel soluţii grafice individuale.

Planul şi programa cursului:

1. Photoshop CC Basics

  • Photoshop 
  • Familiarizarea cu programul Photoshop  
  • Organizarea spaţiului de lucru
  • Lucrul cu documentele 
  • Navigarea şi lucrul cu mai multe documente deschise 
  • Caracteristici şi accesorii în lucru 
  • History panel 

2. Selection & Image Size Editing

  • Selecţii – Bazele, Freeform Selection 
  • Detection Tools, Selection Menu & Refine Edge option 
  • Editarea dimensiunii documentelor 

3. Working with Colors

  • Colors 
  • Brush Tool 
  • Celelalte instrumente pentru colorare 

4. Layers & Masks

  • Layers – straturi
  • Masking – Mascarea straturilor 

5. Adjustments & Blending Modes

  • Adjustments 
  • Blending Modes 

6. Image Editing

  • Transformations 
  • Retouching – Retuşarea fotografiilor 

7. Vector Shapes & Text Layers

  • Vector Shapes 
  • Text Layers & Text Editing 
  • Layer Styles & Layer Comps 
  • Smart Objects & Filters 

8. Adobe Bridge & Adobe Camera RAW

  • Acţiuni şi Automatizări 
  • Formatul RAW al fotografiei digitale 
  • Adobe Bridge 

9. Creating Web & Print Documents

  • Salvarea conţinutului pentru web
  • Salvarea documentelor în diverse formate 
  • Proof & Print

Cursul Raster Graphics Photoshop

3 moduri de a obține un job bine plătit

Am pregătit un document în care puteţi descoperi trei moduri de a obţine un job bine plătit pentru profesioniştii care lucrează pe calculator. Descărcați raportul aici

Verificați dacă mai sunt locuri disponibile! Sesiunea de înscrieri 2024/25 este deschisă.

Pentru a afla mai multe despre înscriere, daţi clic aici.

Înscrie-te